Cred că nu puteam să nimeresc intr-o etapă politică mai dificila decât acum. Să fii parlamentar la 35 de ani e o mare realizare dar, în acelaşi timp, şi o mare responsabilitate.
Am incercat prin efort propriu, conjugat cu al echipei mele, să fac faţă exigenţelor funcţiei, mi-am alaturat oameni de caracter (nevertebratele nu au rezistat felului meu de a fi!).
De la 18 ani mi-am început cariera profesională în domeniul social şi eu cred cu convingere că fiecare avem menirea noastră. Cu siguranta asa se explica ancorarea de 17 ani în acest domeniu.
Cred cu tărie că a fost, pe lângă multă muncă, şi multă voinţă divină ca eu să ajung în Parlament, pentru că mi-am impus ca toată viaţa mea să ajut oamenii şi mai ales pe cei care nu se pot ajuta singuri.
Mi-am stabilit multe proiecte: unele izvorâte din întâlnirile cu oamenii din Colegiu, altele din greutăţile pe care le-am avut eu atunci când am vrut să pun în aplicare legislaţia stufoasă din domeniul social, adeseori copiată şi neadaptată României.
Mă doare însă sufletul când văd terfelită imaginea Parlamentului României, cea mai înaltă instituţie de demnitate publică, prin care se mai poate respecta democraţia în tara noastra.
La început mă lamentam mai mult decat era cazul şi nu puteam să înţeleg expresii de genul „Parlamentul reprezintă de fapt cetăţenii României, România de azi aşa cum e ea, cu bune şi cu rele, nu are cum să fie altceva decât expresia a ceea ce este în colegiile de unde venim”.
Mi-a fost cumplit să înţeleg şi faptul că „Majoritatea decide, iar opoziţia se exprimă!”. Nu am putut pricepe nici alianţele de conjunctură, atitudinea diferită a politicienilor, care în faţa camerelor de filmat pot deveni monştri iar în particular îţi dau dreptate, sunt de acord cu tine.
Votul uninominal nu ştiu dacă a adus profesionişti în politică, (fiecare încearcă prin eforturi individuale să-şi perfecţioneze discursul – arma omului politic, să înveţe proceduri parlamentare, să înţeleagă şi să coroboreze munţi de legislaţie) dar sigur a adus oameni care doresc să facă ceva pentru romanii care au înnebunit văzând că nu se face nimic de-a lungul celor 20 de ani trecuti de la Revolutie.
Am încercat să învăţ de la oamenii care şi-au dedicat viţa politicii (şi-au sacrificat familia adesea), am încercat să învăţ să fac echipă, să renunţ la convingerile mele, din dorinţa de a face bine pentru cei pe care îi reprezint. Am încercat să înţeleg care e viziunea ce se doreşte pe termen scurt, mediu şi lung ,de la cei pe care îi respect şi care m-au convins să fac politică profesionist.
De la fosta mea şefă am învăţat că trebuie să lucrezi în echipă, să fii fair-play, să fii profesionist, să ai viziune, să îţi stabileşti o strategie, să alegi bine metodele care să te ducă la succes şi, ceea ce e mai important, să lupţi (cu orice risc) pentru cel pentru care munceşti (în cazul meu, cetăţenii din Colegiul 2 Arad).
Nu ştiam cum să încep această rubrică, dar un sentiment amestecat, in care a predominat amărăciunea, mi-a dat imboldul să scriu. Adevărul e că nu am timp să scriu zilnic, prefer să mă văd cu oamenii şi să încerc să le rezolv punctual problemele.
Mi-am dorit să am un copil ani de zile, iar Dumnezeu m-a binecuvântat cu o fetiţă minunată chiar atunci când eu am candidat. Fiica mea are acum 11 luni.
Dacă am plecat la muncă la Bucureşti, la o lună şi jumătate după naştere (apropiaţii ştiu şi m-au condamnat) să fiţi convinşi că am făcut-o pentru că eu cred că noi putem schimba şi face ceva pentru ţara asta. Nu aş fi acceptat să candidez dacă nu mi-aş fi dat seama că, împreună cu 6 colegi din Arad, putem avea un cuvânt în Parlamentul României şi credeţi-mă, că avem. Dovadă sunt funcţiile pe care am reuşit să le ocupăm în principalele comisii de specialitate şi activitatea noastră legislativă.
Comisia de muncă si protectie sociala, din care fac parte, este una dintre cele mai grele comisii, cu activitate amplă, pe domenii foarte variate, aşa cum se poate vedea pe www.cdep.ro, iar echipa PDL cu care muncesc aici este extraordinară. Ii am colegi pe Teo Trandafir şi Silviu Prigoană – nici nu vă puteţi imagina ce oameni devotati şi harnici sunt.
În cadrul comisiei s-a înfiinţat o subcomisie de protecţia copilului şi încercăm prin colaborare MMFPSbşi ANPFDC, ANPH să modificăm legislaţia în domeniu. Avem o extraordinară colaborare cu Federaţia ONG –urilor din România.
Dată fiind situaţia actuală, influenţată de criza economică mondială, discuţiile legate de măsurile anticriză au fost amplu dezbătute şi nu ascund că şi unii dintre noi am fost revoltaţi când am auzit că trebuie să tăiem salariile şi pensiile. Am mers revoltaţi la liderul de grup PDL (e ingrata funcţia asta, acum am înţeles). Am cerut să vină premierul şi presedintele tarii, să ne explice. Poate aşa ar trebui să li se explice şi oamenilor, cu multă răbdare, ceea ce se întâmplă. În opinia mea, deciziile şi măsurile politice sau de orice natură ar fi, nu pot fi luate în emisiuni TV, unde fiecare moderator îşi face job-ul pentru care e plătit de mogul sau nemogul.
Am înţeles că nu avem de ales, că dintre două rele alegem raul cel mai mic. Creşterea TVA şi a impozitului, pe lângă faptul că ar scoate din circuitul economic multe firme şi ne-ar afecta absolut pe toţi, ar frana creşterea economică, ar creste inflaţia, puterea de cumpărare s-ar diminua puternic. S-a ales reducerea salariilor bugetarilor (oricum se impunea o reformă în acest domeniu de restructurare a instituţiilor, mergând pe ideea de descentralizare reală) reducerea pensiilor ( care, vă zic sincer, am acceptat-o foarte greu) şi revizuirea celor 202 de prestaţii sociale care se acordă în prezent.
Aceste reduceri au caracter temporar şi ne oferă şansa să ne redresăm.
Solidaritatea socială, atât de vehiculată (manipulată chiar) trebuie realizată iar eu, în calitate de parlamentar, sunt de acord să particip aşa cum se va decide pentru toţi cetăţenii (fără acte de populism, cu decenţă şi discreţie, încercând să susţin proiectele sociale pe care le finanţez şi acum în Colegiul meu, unde activitatea în sprijinul categoriilor defavorizate este cunoscuta pentru : copii cu handicap – autism, Sindromul Dawn, copii de rromi din zona strazii Şezătorii, copii din Fundaţia Rază de Soare, Oaza, etc.).
Abonare RSS
